Dinamo rezolvă în cel de-al doisprezecelea ceas problema salariilor restante de la echipă.
Astfel, până la finalul săptămânii este programată revenirea în țară a președintelui executiv Cristi Borcea, care se va concretiza și printr-o ședință la sediul clubului. Prioritară va fi hotărârea de a se achita restanțele financiare ale elevilor lui Ioan Andone. Măsura vine la câteva zile după ce antrenorii de la echipa secundă și o mare parte a angajaților de la club și-au primit deja lefurile.
Dinamo mai are de disputat două partide până la finalul acestui an calendaristic, contra celor de la Astra și Sportul Studențesc, iar antrenorul Ioan Andone a precizat că aceste meciuri sunt capitale pentru echipa sa, dacă dinamoviștii vor să lupte cu șanse reale la campionat și la reluarea returului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER